Femeia de la care a pornit RĂZBOIUL: ea e actrița principală din „Inocența musulmanilor”. „Trebuia să fiu soția lui George și am ajuns soția lui Mohamed” – FOTO

Femeia de la care a pornit RĂZBOIUL: ea e actrița principală din Inocența musulmanilor. Trebuia să fiu soția lui George și am ajuns soția lui Mohamed - FOTO
Publicat: 17/09/2012, 17:27
Actualizat: 29/07/2014, 23:27

Daily Mail publică mai multe fotografii cu Anna Gurji (21 de ani), interpreta rolului principal din filmul „Inocența musulmanilor”, care a stârnit numeroase proteste în lumea arabă.

Tânăra actriță spune că a fost păcălită de regizorul peliculei, Basseley Nakoula, crezând că va lucra la un film istoric, nu la unul politic. După ce „Inocența musulmanilor” a stârnit proteste în toată lumea arabă, în urma cărora șapte oameni au murit și mii au fost răniți, Annei Gurji îi este frică să mai iasă din casă.

„Eu jucam rolul soției unui personaj pe nume George. Nu aveam să știu că numele lui va fi schimbat în Mahomed. Sunt închisă în casă, mi-e frică de faptul că oamenii din Orientul Mijlociu m-ar putea învinovăți. Plâng întruna și iau pastile ca să dorm. Mă simt trădată”, a declarat actrița de 21 de ani.

Gurji spune că ea și colegii ei de platou credeau că fac un film numit „Războinicul deșertului” și că nu s-a pus niciodată problema unui film politic sau religios. „Filmul trebuia să fie despre o cometă care cade pe Pământ. Urma să fie un film cu multe efecte speciale, așa că am filmat mult în fața ecranului verde. Poate sunt naivă, dar eu m-am prezentat la probe, am luat rolul și mi-am spus replicile. Nu știam că scenariul va fi schimbat”, a declarat Gurji. Ea a mai spus că filmul a avut un buget foarte mic și că a primit 75 de dolari pentru fiecare zi de filmare.

Filmul „Inocența musulmanilor” a generat proteste în Yemen, Sudan, Tunisia, Libia și alte țări din Orientul Mijlociu. Ambasadorul SUA în Libia a fost ucis în urma protestelor iscate de „Inocența musulmanilor”. SUA sunt în stare de alertă și au decis evacuarea personalului neesențial din ambasadele pe care le au în Sudan și Tunisia.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
7 medicamente vor fi retrase de pe piața din România, începând de săptămâna viitoare
Radu Mazăre, tătic pentru a doua oară! A dezvăluit sexul bebelușului + Ce nume a...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Raisa Maria a fost găsită moartă, la 100 de metri de casă. Fetiţa de nici...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Ce pensie va avea un român după 40 de ani de muncă. Daniel Baciu a...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Propaganda rusă, greu de combătut. Republica Moldova intră într-o etapă critică pentru a face faţă...
Apariție STRANIE în spațiul cosmic! Ce au observat cercetătorii?
Alertă la granița cu Rusia. Moscova: Se pregătesc pentru lansarea unor lovituri nucleare pe teritoriul...
Motivul pentru care Violeta Bănică și Radu Ștefan Bănică nu s-au cunoscut până la vârsta...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Alertă meteo! Cod Galben de ploi torențiale, furtuni și vijelii cu grindină. Ce zone sunt...
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Un studiu unic la nivel mondial arată că poluarea aerului crește riscul de demență
×